Jul 5, 2009

Living Library - Cautam carti vii

SUNT O CARTE VIE!

Living Library

INVITATIE

* 16-18 iulie 2009, Bucuresti, La Motoare

Asociatia A.R.T. Fusion organizeaza intre 16-18 iulie 2009 Biblioteca Vie – Living Library in cadrul festivalului Ia ARTITUDINE! In acest sens, cautam participanti la Biblioteca Vie din cadrul organizatiilor care lucreaza cu voluntari din grupuri vulnerabile la situatii de discriminare sau care se confrunta cu situatii de discriminare. Organizatiile au oportunitatea de a isi promova propria activitate dar
si problematica diversitatii careia i se adreseaza.

Festivalul Ia ARTITUDINE! este parte a proiectului Make it real as you want it! organizat de voluntari din Spania, Letonia, Polonia, Turcia si Romania. In cadrul festivalului, Asociatia A.R.T. Fusion organizeaza cea de-a doua editie a "Living Library" sau "BIBILIOTECA VIE".

Festivalul cuprinde mai multe workshop-uri in care poti sa iti creezi propriile bijuterii, poti sa intelegi experimentezi ritmuri de salsa, tango sau flamenco, sa inveti ca fotografiile pot vorbi, sa cunosti "carti in carne si oase". Va invitam in Biblioteca Vie sa cunoasteti povestile unor voluntari care va vor schimba modul de a privi lumea.

CARTE si CITITOR in cadrul unei biblioteci vii ?

Ce este Living Library/ Biblioteca vie?

Biblioteca vie functioneaza ca o biblioteca obisnuita- cititorii vin si imprumuta carti pentru o perioada limitata de timp . Dupa ce citesc cartile, le returneaza in biblioteca, si daca vor, pot sa mai imprumute o carte. Exista insa doua aspecte importante: CARTILE sunt FIINTE UMANE si intra intr-un dialog personal cu cititorul.

Cine sunt cartile?

Cartile din biblioteca vie sunt oameni reprezentand grupuri care se confrunta, sau se pot confrunta cu prejudecati sau stereotipuri ( de gen, varsta, educatie, meserie, etnie, rasa, religie etc) si care ar putea fi victime ale discriminarii sau excluderii sociale, sau pot fi oameni cu povesti care ar da cititorului o experienta unica de invatare legata de diversitate si de voluntariat, cele doua teme fiind abordate in cadrul Bibliotecii Vii. Cei care cred in voluntariat si valorile sale, care au voluntariat sau lucreaza cu voluntari pot fi carti in cadrul Bibliotecii Vii. Daca in organizatiile dumnevoastra lucrati cu beneficiari care ar putea oferi o experienta de invatare deosebita participantilor din cadrul festivalului nostru, va asteptam sa ne contactati pana in 9 iulie la datele de contact de mai jos.

Participarea unei CARTI din partea organizatiei va oferi tinerilor vizitatori ai bibliotecii o noua perspectiva asupra a ceea ce inseamna prejudecata, stereotipul, discriminarea, voluntariatul.

Scopul Bibliotecii vii?

Biblioteca Vie isi propune sa promoveze respectul pentru drepturile omului si demnitatea umana, sa atraga atentia asupra diversitatii in toate formele ei, sa stimuleze dialogul intre oameni. De ce acest dialog? Pentru ca de multe ori diferentele dintre oameni nu sunt valorificate ca fiind resurse, de cele mai multe ori aceste diferente duc la discriminare, suspiciune si respingere.

Cand se desfasoara Biblioteca Vie?

In cadrul festivalului Ia ARTITUDINE! in perioada 16-18 iulie 2009 pe terasa Teatrului National Bucuresti, La Motoare, de la orele 18.30 la 21.30

Ne-ar face o deosebita placere sa participe o CARTE din cadrul organizatei dvs. in cadrul Bibliotecii Vii in zilele de 16, 17 si 18 iulie 2009. Participarea poate avea loc pe parcursului tuturor zilelor sau numai in una sau doua zile dupa ora 18.30 pana la ora 21.30 ( in functie de programul dvs).

Mai multe detalii despre aspectele tehnice si administrative ale bibliotecii puteti afla de la persoana noastra de contact: Roxana Turcu, art_fusion_romania@ yahoo.com


Asteptam asadar sa ne contactati pana in 9 iulie la datele de mai sus pentru a stabili impreuna care sunt urmatorii pasi.

Festivalul Ia ARTITUDINE! este parte a proiectului Make it real as you want it! Realizat de voluntari din Spania, Letonia, Polonia, Turcia si voluntari ai Asociatiei A.R.T. Fusion. .

Un proiect realizat cu sprijinul financiar al Comisiei Europene prin Programul Tineret in Actiune.

Va multumim si asteptam un raspuns cat de curand.


Please quote 10 Academic Resources Daily in your application to this opportunity!

If you want to receive academic resources in your e-mail on daily basis, please subscribe to 10resources-subscribe@yahoogroups.com.