LIDERI PENTRU JUSTITIE
în cadrul conferintei "Rolul elitelor într-o societate democratica"
ce va avea loc miercuri, 3 martie 2010 începând cu orele 14:30 în sala Le Diplomate a Hotelului Hilton Athénée Palace din Bucuresti. Conferinta va fi urmata de o receptie, începând cu ora 18:00.
Se vor adresa invitatilor: Domnul Stefan Deaconu, consilier al Presedintelui României, Domnul Catalin Marian Predoiu, Ministrul Justitiei si al Libertatilor Cetatenesti, Excelenta Sa Andreas von Mettenheim, Ambasadorul Germaniei la Bucuresti, si Doamna Simina Tanasescu, profesor universitar la Facultatea de Drept din cadrul Universitatii Bucuresti si membru CSM.
Programul Lideri pentru Justitie îsi propune integrarea unui grup de 18 tineri absolventi de drept sau studenti în an terminal, dar si tineri judecatori sau avocati într-un program de leadership care sa îi pregateasca pentru asumarea unui rol activ în reforma sistemului de justitie din România. Programul presupune o serie de 6 sesiuni de training pe parcursul carora participantii vor fi angajati în dezbateri legate de concepte si principii fundamentale ale statului de drept, dar si în traininguri axate pe dobândirea unor abilitati esentiale unui lider eficient. Dezbaterile, ca si trainingurile vor fi conduse de profesionisti în domeniile respective. La sfârsitului programului participantii vor deveni membri ai unei retele de alumni care se va extinde cu fiecare generatie de participanti din anii urmatori si vor actiona si ca multiplicatori în domeniul în care activeaza.
Unul dintre aspectele cele mai importante ale participarii în acest program îl constituie, pe lânga abilitatile de management si leadership, accentul pus pe valorile etice, pe integritate si pe ideea de leadership responsabil. Speram ca acest program sa readuca în atentia profesionistilor din domeniul juridic si mai ales a decidentilor din sistemul de justitie importanta aparitiei unei noi generatii de lideri.
Cu consideratie,
Doru Toma
Doru Toma
Program Assistant
Rule of Law Program South East Europe
Konrad-Adenauer- Stiftung
50 Plantelor Street, RO - 023975
Bucharest, Romania
T: +40 21 323 31 26
+40 722 25 45 22
F: +40 21 326 04 07
Please visit our website at: www.kas.de/rspsoe
Please quote 10 Academic Resources Daily in your application to this opportunity!