O carieră în domeniul psihoterapiei (şi alte domenii conexe) necesită, pe lângă abilităţile profesionale, un nivel ridicat de autocunoaştere, autocontrol emoţional, şi un nivel optim al abilităţilor de comunicare şi relaţionare cu ceilalţi (empatia, asertivitatea, acceptarea şi autoacceptarea necondiţionată etc.). O echipă de voluntari îndrăzneţi îşi propun la această ediţie să faciliteze, pentru 60 de studenţi la psihologie din toată ţara, accesul la cunoştinţe din sfera dezvoltării personale şi profesionale, alături de profesionişti în domeniul psihologiei şi psihoterapiei.
Programul va include activităţi de dezvoltare personală prin metode specifice unei singure şcoli de psihoterapie (analiză tranzacţională, cognitiv-comportamentală, psihodramă sau experienţială), realizate pe durata a 4 zile de către 4 grupuri de 15 participanţi, îndrumaţi de formatori acreditaţi în psihologie şi psihoterapie. Workshop-urile şi activităţile se vor desfăşura în grupuri interactive şi se vor axa pe învăţarea experenţială şi exprimarea deschisă a emoţiilor şi trăirilor. Fiecare dintre workshopuri va viza formarea unor competenţe personale din sfera comunicării şi autocontrolului emoţional. O altă zi va fi dedicată unor activităţi outdoors combinate cu sporturi extreme, utilizate ca şi instrument de dezvoltare personală, realizate de instructori acreditaţi împreună cu psihoterapeuţii şi organizatorii acestui proiect.
Studenţii şi masteranzii doritori se pot înscrie până pe 20 iulie. Mai multe detalii legate de înscriere pe www.cognosis.ro
Pentru orice informaţii suplimentare, vă rugăm să luaţi legătura cu:
Maria Preda – Coordonator SDV 2010
e-mail: preda_ana.maria@yahoo.com
tel: 0743 407 418
Magda Moldovan – Coordonator PR Cognosis
e-mail: magda_h2hfkud@yahoo.com
tel: 0742 148 730
Despre Cognosis:
Cognosis reprezintă studenţii la Psihologie şi Ştiinţele Educaţiei din România, iar pe viitor ne propunem să fim o federaţie reprezentativă pentru studenţii din domeniul socio-uman. Scopul nostru este acela de a susţine şi promova atât iniţiativele asociaţiilor şi ale studenţilor la Psihologie şi Ştiinţele Educaţiei din România, cât şi ale tinerilor din România în general.
Cognosis reuneşte în prezent 5 Asociaţii Studenţeşti de la Psihologie şi Stiinţele Educaţiei, din Cluj, Bucureşti, Timişoara, Iaşi şi Sibiu (ASPR, ASPSE, ASPTm, SPP şi ASPS).
Cognosis este membru cu drepturi depline în cadrul singurei structuri reprezentative din domeniu la nivel european - EFPSA - European Federation of Psychology Students' Associations (Federaţia Europeană a Asociaţiilor Studenţeşti de la Psihologie).
Please quote 10 Academic Resources Daily in your application to this opportunity!